
Prima mea carte despre forme
„Prima mea carte despre forme” este o carte cu activități, concepută astfel încât copiii mici să poată învăţa unele dintre formele obişnuite printr-un joc simplu și amuzant.
Cărţile sunt cartonate integral, au colțurile rotunjite și un design ingenios – paginile sunt tăiate pe jumătate, iar copiii trebuie să găsească forma din partea de sus a fiecărei pagini, căutând printre ilustraţiile din partea de jos.
Eric Carle este apreciat în întreaga lume pentru originalitatea ilustraţiilor şi designul inovator al cărţilor sale. A ilustrat peste 70 de cărţi, multe dintre ele devenind bestselleruri, şi a câştigat numeroase premii, printre care şi premiul I la categoria „Cărţi ilustrate”, în cadrul „International Children's Book Fair” din Bologna, Italia (1970).
Din aceeaşi serie:
Prima mea carte despre culori
Prima mea carte despre numere
Prima mea carte despre casele animalelor
Preocuparea lui Eric Carle pentru binele copiilor, pentru sentimentele şi curiozitatea lor, pentru creativitatea şi dezvoltarea lor intelectuală face din lectura cărţilor sale o experienţă mereu stimulantă şi atractivă. Cărţile lui Eric Carle sunt inspirate în primul rând din natură şi oferă copiilor şansa să înveţe mereu lucruri noi despre lumea care îi înconjoară. „Copiii se confruntă adesea cu teama de necunoscut. În cărţile mele încerc să combat această teamă şi s-o înlocuiesc cu o atitudine pozitivă. Copiii au o curiozitate instinctivă şi o tendinţă naturală către creativitate. Vreau să le arăt copiilor că a învăţa lucruri noi e ceva fascinant şi distractiv.” (Eric Carle)
Autor: Eric Carle
ISBN: 9789738890572
Latime: 180mm
Limba: Romana
Lungime: 130mm
Numar de pagini: 20
Tip Coperta: carte cartonată integral, cu pagini de diferite forme (ștanțate)
Varsta in luni: 0